Fundașul central dinamovist, Cosmin Moți, a comentat criticile pe care conducerea clubului i le-a adus lui și colegilor săi după cele două rezultate de egalitate înregistrate în fața celor de la Gaz Metan Mediaș și CS Otopeni. Fostul echipier al Sienei a declarat că trebuie să profite de ocazia de a juca direct în grupele UEFA Champions League, pentru că s-ar putea să nu mai fie multe asemenea oportunități.
"Am pierdut deja 4 puncte foarte importante. Trebuie să fim conștienți că acesta ar putea fi ultimul an în care se ajunge direct în grupele Ligii Campionilor. Era mai bine dacă cei din conducere nu ne certau public, ci doar în vestiar, dar acum ne-am revenit și sperăm să ne impunem. Cei de la Buzău vor să ne bată și sunt convins că vom fi primiți cu foarte multă ostilitate", a spus Moți pentru newsin, citat de Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER